Henry & Charles

If Henry Miller reviews me and it comes out bad, don’t worry. I once reviewed Henry Miller. I was in a little bus station in the middle of Texas and some gal who had been ramming her tongue down my throat went into the ladies’ room and I walked over to the newsstand with my hair down in my eyes and I bought one of the Cancers, I forget which, and Henry understood that the only way to get to a man was to speak the language of the day, the present tongue, but he got to a part where he talked about a guy with a big cock and how he made it with all the women with THIS BIG COCK, and he went on and on with this and I began getting sleepy and worse…worse than ANYTHING, I got the idea that Henry Miller the ALL-KNOWING didn’t know much more about fucking than to talk about it, and that’s the way most non-fuckers are. But then, it’s easy and simple to knock great names or kill ¼ great men [...]

(Charles Bukowski - "Screams from the balcony")

Parsifal

Mă aflam într-o seară la galeria Operei Metropolitan. Biletele se vânduseră toate, aşa că eu stăteam în picioare cam la trei rânduri distanţă de balustradă. Vedeam doar o porţiune infimă din scenă şi chiar şi pentru asta eram nevoit să-mi lungesc gâtul. Însă auzeam bine muzica. Parsifalul lui Wagner, cu care eram deja vag familiarizat datorită discurilor de fonograf. Sunt fragmente plicticoase, monotone, mai plicticoase decât orice altceva compus vreodată. Dar sunt şi pasaje sublime, şi tocmai în timpul acelora, pentru că eram înghesuit ca-ntr-o cutie de sardele, mi s-a întâmplat un lucru jenant – m-am simţit excitat. Femeia de care stăteam lipit o fi fost şi ea inspirată de sublima muzică a Sfântului Graal. Eram amândoi înfierbântaţi şi strânşi unul într-altul ca două sardele. În pauză, femeia a făcut câţiva paşi pe hol. Eu am rămas pe loc, întrebându-mă dacă va reveni. S-a întors exact la locul ei – nu ar fi putut fi mai grozav nici dacă am fi fost căsătoriţi. Durata ultimului act am petrecut-o într-un extaz paradisiac. A fost frumos şi sublim – mai aproape de Boccaccio decât de Dante, dar frumos şi sublim oricum.

(Henry Miller - "Primăvară Neagră", Cartea Românească 1990)