Nom

“Pardon me, sir,” Ignatius called. “Do you retail here?”
The man’s watering eyes turned toward the large visitor.
“What do you want?”
“I would like to buy one of your hot dogs. They smell rather tasty. I was wondering if I could buy just one.”
“Sure.”
“May I select my own?” Ignatius asked, peering down over the top of the pot. In the boiling water the frankfurters swished and lashed like artificially colored and magnified paramecia. Ignatius filled his lungs with the pungent, sour aroma. “I shall pretend that I am in a smart restaurant and that this is the lobster pond.”
“Here, take this fork,” the man said, handing Ignatius a bent and corroded semblance of a spear. “Try to keep your hands out of the water. It’s like acid. Look what it’s done to the fork.”
“My,” Ignatius said to the old man after having taken his first bite. “These are rather strong. What are the ingredients in these?”
“Rubber, cereal, tripe. Who knows? I wouldn’t touch one of them myself.”

(John Kennedy Toole - "A Confederacy of Dunces")


În căutarea felaţiei balzaciene (I)


Ce rahat să mai citeşti când eşti la începutul carierei de cititor cu o singură mână, dar ai bifat deja bazele: nişte Sade, un Apollinaire, "Confesiunile sexuale ale unui anonim rus" şi încă vreo două mai obscure? Ce să faci, cauţi pe internet să vezi ce se mai poartă.

Treci repede şi neştiutor peste postările care-i menţionează pe Miller, Anaïs Nin, "Viaţa sexuală a Catherinei M." şi te opreşti la remarca următoare:

iar pur le conesior: Pier Paolo Pasolini - Petrol (editura pontica, nujtu anu) in care domnu pasolini devine un fel de balzac al felatziei pentru vro 20 de pagini.

(anonim, în primăvara lui 2005)

"O felaţie de 20 de pagini? Count me in!", îţi spui, frecându-ţi mâna. Şi începi să cauţi. Site-ul editurii Pontica e îngheţat în anii '90, nici vorbă să poţi cumpăra ceva. Ajungi să iei la rând tot felul de dughene de pe pagina 10 de Google. Produs indisponibil momentan. Stoc epuizat. Biblioteca Judeţeană "G.T. Kirileanu" din Piatra Neamţ o are, dar ce folos, nu eşti moldovean. În plus, tu vrei să o ţii pentru tine, să se mire proştii că ai o carte cu numele ăsta pe raft.

Nimereşti pe Okazii, the wretched hive of scum and villainy. Găseşti cartea imediat în lista cu licitaţii a unui nene mai bătrân, printre romane de Boleslaw Prus şi Eça de Queiroz pe care nu le vrea nimeni. Preţ de începere: 8 lei. Cu un zâmbet de negustor de sclavi oferi un 8,50.

Zilele trec fără niciun semn de activitate la licitaţie. Cu o săptămână înainte de finalizare, primeşti notificare pe mail: ofertă depăşită. Apasă pe butonul de mai jos dacă vrei să dai mai mult. Apeşi, cum să nu - oferta sare la 9,50 lei. Zece minute mai târziu: ofertă depăşită. Ete al dracului anonim, ia de aici. Şi ridici oferta cu 5 (cinci) lei. Contraoferta vine prompt: anonimul plusează cu 50 de bani. Îţi faci un calcul şi îţi spui că nu dai mai mult de 20 de lei. Cu 6 lei taxe poştale o să fie o sumă cam mare pentru o carte la mâna a doua. Pui aşadar 20 de lei şi aştepţi. Ofertă depăşită. Supralicitezi şi tu, căci ce mai contează încă un leu.

Jocul ăsta de ping pong continuă vreo două zile, până când te enervezi şi oferi 55 de lei, limită maximă. Maximum maximorum. Adversarul tace. Eşti satisfăcut, iPenisul tău s-a dovedit mai mare. Zilele trec iarăşi; încerci să nu te gândeşti prea mult că urmează să plăteşti peste 60 de lei pentru o carte obscură.

Eşti la serviciu când vine un alt mail. Licitaţie expirată. Anonimul a mai pus un leu în ultimul moment. Te uiţi pe geam şi-l vezi pe Pasolini cum se îndepărtează pe o cioară uriaşă, lăsând în urmă o dâră de spaghete.

Parsifal

Mă aflam într-o seară la galeria Operei Metropolitan. Biletele se vânduseră toate, aşa că eu stăteam în picioare cam la trei rânduri distanţă de balustradă. Vedeam doar o porţiune infimă din scenă şi chiar şi pentru asta eram nevoit să-mi lungesc gâtul. Însă auzeam bine muzica. Parsifalul lui Wagner, cu care eram deja vag familiarizat datorită discurilor de fonograf. Sunt fragmente plicticoase, monotone, mai plicticoase decât orice altceva compus vreodată. Dar sunt şi pasaje sublime, şi tocmai în timpul acelora, pentru că eram înghesuit ca-ntr-o cutie de sardele, mi s-a întâmplat un lucru jenant – m-am simţit excitat. Femeia de care stăteam lipit o fi fost şi ea inspirată de sublima muzică a Sfântului Graal. Eram amândoi înfierbântaţi şi strânşi unul într-altul ca două sardele. În pauză, femeia a făcut câţiva paşi pe hol. Eu am rămas pe loc, întrebându-mă dacă va reveni. S-a întors exact la locul ei – nu ar fi putut fi mai grozav nici dacă am fi fost căsătoriţi. Durata ultimului act am petrecut-o într-un extaz paradisiac. A fost frumos şi sublim – mai aproape de Boccaccio decât de Dante, dar frumos şi sublim oricum.

(Henry Miller - "Primăvară Neagră", Cartea Românească 1990)

Suspiria - pământ românesc




Ce mănâncă chinezii


Se bea mult în romanul ăsta de Mo Yan, despre un detectiv detaşat în provincie pentru rezolvarea unui caz de canibalism infantil. Se şi mănâncă mult în paginile sale, şi nu doar copii. Chiolhanul urieşesc din fragmentul de mai jos l-ar face invidios până şi pe Rabelais.

Câţiva pitici sosesc să toarne ceai şi băutură şi să aşeze farfuriile şi beţele de mâncat. Se învârt în jurul mesei ca nişte titirezi. Ceaiul este oolong, băutura maotai; nimic de-al locului, dar toate vrednice de un dineu oficial. Prima oară se servesc douăsprezece aperitive reci, aranjate în forma florii de lotus: stomac de măgar, ficat de măgar, inimă de măgar, maţe de măgar, plămâni de măgar, limbă de măgar, şi buze de măgar… toate sunt de-ale măgarului. Prieteni, încercaţi aceste delicateţuri cu măsură şi lăsaţi loc pentru ceea ce urmează, pentru că experienţa îmi spune că ce-i mai bun abia urmează. Băgaţi de seamă, prieteni, sosesc felurile calde. Doamna de acolo, aveţi grijă să nu vă ardeţi!

O pitică cu totul roşie - buze rujate şi obrăjori pictaţi, pantofi roşii şi tichie roşie, roşie din cap până în picioare, o lumânare roşie - ajunge la masă purtând un platou aburind de mâncare. Deschide gura, şi afară se varsă un şuvoi de vorbe, căzând precum nişte perle: ‘Urechi de măgar înăbuşite. Poftă bună!’ ‘Creier de măgar la abur, după pofta inimii!’ ‘Ochi de măgar ca nişte perle, pentru plăcerea dumneavoastră!’ Ochii de măgar, de un plăcut contrast alb-negru, sunt aşezaţi în mijlocul unui platou larg. Daţi-i înainte, prieteni, luaţi cu încredere. Nu vă fie teamă. Par să fie vii încă, dar sunt la urma urmei doar un alt fel de mâncare. Dar staţi puţin, sunt doar doi ochi, iar noi zece. Cum să-i împărţim? Ne puteţi ajuta, domnişoară? Fata ca o lumânare roşie zâmbeşte şi apucă o furculiţă. Două împunsături delicate şi perlele negre se sparg, umplând farfuria cu un lichid gelatinos. Folosiţi-vă lingurile, tovarăşi, soarbeţi tot, lingură cu lingură. Nu arată foarte apetisant, dar are un gust minunat. Ştiu că există un alt fel de mâncare pentru care e renumită taverna Yichi. Se numeşte Dragon Negru Purtând Perle. Ingredientele principale sunt un penis de măgar şi o pereche de ochi. Astăzi însă bucătarul a folosit ochii ca să pregătească Ochi Perlaţi de Măgar, deci se pare că penisul nu va avea nicio garnitură de data aceasta. Sau cine ştie, poate că de fapt mâncăm o măgăriţă.

Nu vă sfiiţi, fraţi şi surori. Daţi drumul la curele, lăsaţi burţile să atârne libere, mâncaţi până plesniţi. Nu va avea loc niciun toast, suntem ca-n familie. Beţi după pofta inimii. Şi nu vă faceţi griji în legătură cu nota de plată. Astăzi mă puteţi jumuli. ‘Costiţe de măgar în vin, pentru plăcerea dumneavoastră.’ ‘Saramură de limbă de măgar, pentru plăcerea dumneavoastră.’ ‘Tendoane de măgar înăbuşite, pentru plăcerea dumneavoastră.’ ‘Beregată de măgar cu pere şi rădăcini de lotus, pentru plăcerea dumneavoastră.’ ‘Coadă de măgar, pentru plăcerea dumneavoastră.’ ‘Maţe de măgar la abur sau prăjite, pentru plăcerea dumneavoastră.’ ‘Friptură de copite de măgar cu castraveţi de mare, pentru plăcerea dumneavoastră.’ ‘Ficat de măgar presărat cu cinci feluri de mirodenii, pentru plăcerea dumneavoastră.’… şi aşa mai departe…

Amestecul de mâncăruri continuă să fie adus la masa noastră, umplând stomacurile care acum stau să plesnească precum pielea pe tobe, şi stârnind râgâituri zguduitoare printre meseni. Feţele noastre sunt acoperite cu o peliculă de grăsime de măgar prin care se întrezăreşte oboseala, asemenea celei a unor măgari rupţi în două după ce au tras la pietrele de moară.

Tovarăşi, trebuie că sunteţi epuizaţi acum. Opresc o ospătăriţă şi o întreb:
- Câte feluri de mâncare mai sunt?
- Douăzeci sau cam aşa, cred, răspunde ea. Nu sunt sigură. Eu doar aduc ce-mi dau ei.
Arăt spre prietenii mei din jurul mesei.
- Aproape că nu mai pot. Nu putem sări peste câteva feluri?
Cu o uşoară reţinere, răspunde:
- Aţi comandat un măgar întreg şi de-abia v-aţi atins de el.
- Dar suntem plini, mă vait eu. Scumpă domnişoară, n-aţi putea cere la bucătărie să aducă ce-i mai bun şi să lase restul deoparte?
- Mă dezamăgiţi, dar OK, o să vorbesc cu ei, răspunde domnişoara.

A reuşit. Soseşte felul final.
- Dragonul şi Phoenixul Împreunându-se Fericiţi, pentru plăcerea dumneavoastră. Poftă bună!
Vrea să ne bucurăm de aspectul acestei mâncări înainte să începem să ne înfruptăm. Cineva din grupul nostru, o femeie morocănoasă - şi nu prea deşteaptă - o întreabă pe ospătăriţă:
- Din ce parte a măgarului este gătit?
- Este organul sexual al măgarului, răspunde ea fără să ezite.
Femeia roşeşte, dar, neputându-şi stăpâni curiozitatea, întreabă:
- Am comandat doar un măgar, deci cum ar putea să fie… Şi îşi ţuguie buzele în timp ce arată spre "dragonul" şi "phoenixul" din farfurie.
- Bucătarul s-a simţit prost că aţi ratat peste o duzină de feluri de mâncare, răspunde chelneriţa, aşa că a adăugat un set de genitale de măgăriţă ca să facă acest fel.

Înfruptaţi-vă, doamnelor şi domnilor, dragi prieteni, nu vă fie ruşine. Acestea sunt bijuteriile măgăreşti, atât de delicioase pe cât sunt de urâte la înfăţişare. Nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu mâncaţi. Şi dacă o faceţi, tot o să pierdeţi, mai devreme sau mai târziu, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Haideţi, serviţi-vă, încercaţi, mâncaţi mâncaţi mâncaţi Dragonul şi Phoenixul Împreunându-se Fericiţi!

Mo Yan - "Ţara băuturii" (furată de pe internet şi tradusă după ureche)

A.A. şi W.C.


Va veni o vreme când lumea se va mira de obiceiul nostru de a mânca în societate, până chiar şi în aer liber şi în prezenţa străinilor - după cum ne înfiorăm de dezgust citind că cinicul Diogene îşi satisfăcea în piaţa publică cele mai urâte instincte. Nevoia de a înghiţi cu lăcomie bucăţi de plante şi animale, ca să nu murim, este una din cele mai rele umilinţi ale vieţii noastre, unul din semnele cele mai ruşinoase ale subordonării noastre faţă de pământ şi de moarte. Dar în loc să o satisfacem în secret, facem din ea o sărbătoare, o ceremonie vizibilă; o oferim ca spectacol zilnic, cu indiferenţa unor brute.

În casa mea din New Parthenon am suprimat de multă vreme obiceiul quaternar al meselor în comun. Ici şi colo, pe coridoare, sunt uşi închise, pe care o tăbliţă de lemn arată gravate două litere: A.A. Toţi oaspeţii mei ştiu că înlăuntru, la orice oră se găseşte de mâncare şi de băut. Sunt odăiţe strâmte, dar luminoase, cu o singură masă şi un singur scaun. Cui îi e foame, se duce înăuntru şi se închide. După ce s-a săturat, iese fără să fie văzut şi se întoarce la treburile sau la trândăvia sa. Valeţii, însărcinaţi cu acest serviciu, vizitează aceste cabinete de mai multe ori pe zi, fac să dispară farfuriile murdare şi le aprovizionează din nou cu mâncăruri bine pregătite, care se menţin calde multe ore. În apropierea fiecărui cabinet alimentar este un water-closet, prevăzut cu ultimele perfecţionări igienice.

După câte secole va fi adoptat sistemul meu în toate locuinţele oamenilor?

Giovanni Papini - "Gog", Univers 1990


Şi acum, nişte Buñuel:




Adio


N-am mai avut de multă vreme o idee aşa frumoasă ca blogul ăsta. Luni întregi l-am pritocit în minte şi m-am gândit cu plăcere vinovată la momentul când o să fie gata de scos în lume. Ei bine, acum i-am dat drumul şi nu mai am altceva de făcut decât să mă uit cum se duce pe pulă, post cu post.

Să fie într-un ceas bun.